Mama
N-o ştiţi pe mama,nu puteţi s-o ştiţi
Cum noi copiii ei o ştim de-acasă.
Ea-n jurul sobei şi cu paşi grăbiţi,
Noi aşezaţi ca puii toţi la masă.
Când ne punea mâncare-n farfurii
Spunea câte-un cuvânt la fiecare
Ca un maestru de ceremonii
Pornit să-mpartă daruri de mâncare.
Apoi la treabă ne mâna grăbit
Să ştim că viaţa dă, dar ne şi cere
Iar noi credeam că totu-i gratuit
Aveam şi punctul nostru de vedere.
Nu ne bătea prea rar,dar nici prea des
Atât cât socotea ea că-i nevoie
Şi nu uita să ierte mai ales
Dorind s-o ascultăm de bunăvoie.
Altfel femeie simplă,cu bun simţ
Ascultătoare chiar în umilinţă,
Dar neînduplecată ca un prinţ
Atunci când era vorba de credinţă.
N-o ştiţi pe mama,numai noi o ştim
Aşa cum ea a fost şi încă este :
Un înger păzitor,un heruvim
Sau poate Zâna Bună din poveste.
Petru Blaj Dinvale
